|
Cronica:
Am convingerea că am
participat la cel mai reuşit concert din viaţa mea din punct de vedere al
prestaţiilor oferite de trupe. Deşi ziua premergătoare concertului m-a zăpăcit
şi obosit cu o mulţime de chestiuni organizatorice, sunt ferm convins că a
meritat. Recunosc că am avut mari emoţii în privinţa acestui concert – nu e nici
un secret că Negură Bunget şi Primordial sunt 2 dintre trupele
mele preferate (după cum se va putea citi şi în numărul 4 al revistei noastre –
care, promitem, apare în curând – Primordial e singura trupă pe care eu
am notat-o cu 10) – şi mă tot gândeam cum va fi. Eram puţin emoţionat la gândul
întâlnirii cu cei de la Primordial, eram îngrijorat în privinţa numărului
de participanţi, îmi treceau prin minte tot soiul de posibile impedimente...
noroc mare cu eclerele de Timişoara că mi-au mai aşezat inima la loc! Vineri
noapte nu prea am avut parte de somn, aşa că am trăit din plin toate cele 24 de
ore ale zilei de sâmbătă. La 12 eram la sală, pregătit pentru orice! Din
fericire, nu s-a iscat nici o problemă majoră – deşi cei de la sunet au cam
lucrat în dulcele stil românesc: mai mutau o boxă, mai fumau o ţigară, mai
stăteau niţel de vorbă, îşi mai scoteau o mănuşă de pe mână, doar pentru a o
pune la loc... toate acestea au dus la o întârziere a concertului cu aproape o
oră! În fine, pe la ceasurile 5 ale după-amiezii au venit şi cele două microbuze
transportatoare de trupeţi. I-am privit de la distanţă pe cei de la
Primordial, am încercat să intuiesc ce fel de oameni sunt, să-mi fac o primă
părere despre ei... apoi a început o învălmăşeală de nedescris, fiecare fugea în
altă direcţie, fiecare avea altă problemă, alt stres... cu Negru mă
întâlneam aproape întâmplător şi ne zâmbeam ca doi vechi amici ce se întâlnesc
pe trecerea de pietoni – vom mai fi schimbat şi ceva vorbe între noi, nu zic ba,
dar cine îşi mai aminteşte acu despre ce era vorba? Şi, la o adică, pe cine
interesează? Dar, dincolo de acest galop în spaţiu închis, a trebuit să-mi fac
hatârul: l-am acostat pe Nemtheanga, am stat niţel de vorbă, şi l-am
convins să răspundă la câteva întrebări în faţa camerei de filmat. Mi s-a părut
un motiv destul de întemeiat pentru a-i lăsa baltă pe ceilalţi şi l-am tras mai
la dos pentru interpelare. Am aflat că în Bulgaria au cântat în faţa a vreo 300
de oameni care s-au bucurat vizibil de show-ul de care au avut parte, că se
lucrează la un nou album de studio (mi-a spus că ei îşi compun piesele destul de
greu, le ia mult timp să le dea o formă finală, motiv pentru care nu se poate
încă aproxima o dată a lansării lui pe piaţă. În orice caz, noile compoziţii vor
urma aceeaşi linie de până acum, deşi unele piese vor fi mult mai în forţă, iar
întregul album va avea în jurul a 60-70 minute – părerea lor e că toate albumele
Primordial au rămas neterminate, că mai era ceva de spus pe fiecare
dintre ele. Incitat de acest detaliu, l-am întrebat de ce au decis să rescrie
una dintre piesele de pe albumul Imrama, The Sun Set on Life Forever.
Am fost uimit să aflu că titlul sub care apare noua variantă – And the Sun
Set on Life Forever – este o greşeală a celui care a proiectat prezentarea
MCD-ului şi pe care ei nu au observat-o decât când era prea târziu. Piesa a fost
rescrisă din motivele deja menţionate: ceva lipsea, era mult prea scurtă pentru
mesajul ei, suna prea simplist, trecerile de la o secţiune la alta erau
nefinisate...). Oricum, până la apariţia unui nou album, băieţii au de gând să
scoată un DVD – dar şi acesta este condiţionat de evoluţia relaţiei cu
Hammerheart; se pare că situaţia nu e deloc încurajatoare, întreaga trupă
declarându-se nemulţumită de contractul semnat! Hai să mai zic că, pe parcursul
acestui interviu, senzaţia de foame ce începuse să-mi dea târcoale a dispărut
complet şi m-am întors la cele organizatorice plin de entuziasm şi gata de orice
sacrificii!
Concertul propriu zis a început undeva în jurul orelor 20, cu cei de la
Psycho Symphony, care şi-au făcut apariţia în faţa unei săli dezolant de
goale (ideea de a schimba locaţia concertului s-a dovedit a fi genială, la
concert fiind prezenţi maxim 200 de spectatori!)! Recitalul lor a fost reuşit,
au cântat bine, încântător chiar, cu multă precizie (având în vedere stilul pe
care îl abordează) şi cu multă dăruire. Chiar vorbeam cu Ursu de la
Negură Bunget că au oferit un show care putea intimida trupa ce urma să urce
pe scenă. Publicul a gustat spectacolul lor, le-a apreciat vizibil
virtuozitatea, ba chiar s-au scuturat şi ceva plete, deşi nu foarte convingător!
Asta a fost introducerea în atmosferă. După ei au urmat cei de la May Result,
pe care e posibil să-i cunoaşteţi de la ultimul Deva Rock Camp., dacă nu din
alte surse. Sârbii şi-au făcut apariţia cu torţe aprinse, atmosfera creată
amintind de coperta primului album al celor ce s-au numit Immortal.
Show-ul lor a deschis evoluţia trupelor de metale extreme, oferind o combinaţie
de gothic-black. Au cântat în forţă, agresiv, au reuşit să facă publicul să vină
mai aproape de scenă şi să se implice activ în desfăşurarea evenimentului. Cei
familiarizaţi cu această trupă ştiu că ei oferă de fiecare dată un show sănătos
ce emană putere şi dăruire. Lucrurile au stat la fel şi la Timişoara. Apoi au
urcat pe scenă cei de la Negură Bunget. Ştiu că mulţi mă vor contrazice
şi mă vor acuza de laude „în familie”, dar eu cred că prestaţiile lor live devin
din ce în ce mai bune. Show-ul lor arată cu totul altfel atunci când au parte şi
de ceva lumini – chiar mi-au lăsat senzaţia unei trupe de mare calibru ce ştie
să îşi facă treaba la modul exemplar! Structura pieselor lor cere o implicare şi
o concentrare maximă pe scenă – şi au dovedit că sunt capabili să ofere o
prestaţie ce poate sta alături de a oricărei trupe consacrate din zona black.
Chiar şi cei de la Primordial s-au declarat admiratori ai Negură
Bunget, bucurându-se de şansa de a cânta împreună – nu e de mirare, de vreme
ce Nemtheanga mi-a spus că, pentru el, ’n crugu bradului e unul
dintre cele mai interesante albume pe care le-a ascultat (deşi, la noi, muzica
lor e încă considerată o manifestare zgomotoasă cu tentă elitistă)! Cei care au
participat la ultimele concerte ale trupei ştiu deja că show-ul lor începe cu un
intro (voce + clape), după care se intră direct în Văzduh. S-au cântat
apoi două piese de pe ultimul album, alături de coverul Fractured Millennium
pe care sala l-a gustat din plin (după cum a zis şi Hupogrammos, „ştim că muzica
noastră nu se prea pretează la headbanging, dar vă oferim o piesă a celor de la
Hypocrisy”). Acu hai să vă spun că era în plan şi coverul
Emperor, I Am the Black Wizzards, dar nu prea a mai fost timp
pentru el din cauza întârzierilor apărute pe parcurs. A mai fost de văzut/auzit
şi Bruiestru, ceea ce i-a oferit lui Negru posibilitatea de a aminti
publicului că stilul său nu e tocmai la îndemâna oricui. Şi dacă tot se vorbea
pe un forum despre competiţia acerbă Negură Bunget – Vokodlok şi
se exprimau acolo păreri care de care mai fanteziste şi mai acide la adresa
uneia sau alteia dintre trupe, iată că spectacolul de la Timişoara a dat
dimensiunea acestei probleme care a făcut nopţi albe multora dintre rocker-ii
autohtoni: alături de Negură Bunget a urcat pe scenă bateristul celor de
la Vokodlok, care i-a ajutat la fazele de percuţie şi ţambal. Din punctul
meu de vedere, au sunat şi arătat mai mult decât bine împreună, deşi nu au avut
în spate decât vreo patru repetiţii. Şi ca să pun definitiv capăt acestei false
probleme, vă recomand să aruncaţi o privire asupra interviului cu Vokodlok
din nr.4 al revistei noastre – noi îl considerăm unul dintre cele mai reuşite
din acest număr, atât la nivelul conţinutului, cât şi al prezentării! Şi cu asta
gata! Concertul lor s-a încheiat cu Şuier de solomonar, care a pregătit
numai bine atmosfera pentru cei de la Primordial. Mie mi s-au cam înmuiat
picioarele când i-am văzut urcând pe scenă (eu îmi făceam planuri să merg undeva
în afară să văd un concert de-al lor, şi acu aveam ocazia să-i văd aici... nu
prea îmi dădeam seama dacă e adevărat sau nu!). Ei, şi până să mă dumiresc eu ce
şi cum, numai ce am auzit acordurile de la Gods to the Godless (oare de
câte ori am ascultat această piesă până pe 15 noiembrie 2003?)... şi atunci am
ştiut că e pe bune! Au urmat apoi piese de pe toate albumele, cântate cu multă
dăruire! Deşi sunetul nu a fost cel mai fericit, show-ul lor a fost unul de zile
mari. Nu au ţinut cont de mâna de oameni prezenţi în sală – au cântat de parcă
ar fi fost aclamaţi de câteva mii de oameni. Tind să cred că, înainte de toate,
au cântat cu maximă responsabilitate şi seriozitate, lucru ce ar trebui să dea
de gândit multora. Dincolo de muzica propriu-zisă, au oferit un show
extraordinar, cu multă mişcare, interpretare, comunicare! Adevărul e că pe la
noi nu vezi prea des aşa ceva. Nemtheanga trăia fiecare acord de parcă
atunci l-ar fi cântat live pentru prima oară! Părea câteodată rupt de realitatea
concertului, părea plecat într-o dimensiune numai de el ştiută, şi totuşi era
mereu acolo pentru cei au considerat de cuviinţă să participe! Am convingerea
că, de m-aş duce mâine sa-i văd în Irlanda sau în Germania, show-ul lor ar fi
identic cu cel de aici. O trupă care ştie să se transmită şi să se facă simţită
indiferent de locaţie sau contexte! O trupă care merită respectul oricărui
ascultător de metal, indiferent de zona în care se situează. Ce le-aş putea
reproşa? Doar că nu au mai cântat încă vreo 2 ore... în rest, toată admiraţia!
Caracterul lor a ieşit şi mai bine în evidenţă în Club Cargo, unde m-au
impresionat, a câta oară, printr-un bun simţ şi o modestie rar văzute pe la
trupele autohtone! A fost o adevărată plăcere să petrec câteva ore în compania
lor, să fredonăm un Alice Cooper, să facem glume pe seama Nightwish
(„So, Alan, do you like Nightwish?” – „Whaaat!? I hate them!”), să vorbim
de Irlanda, de România, de noi înşine. Mă bucur că intuiţia nu m-a înşelat nici
de data asta: în spatele unei muzici deosebite au fost de găsit nişte oameni
plăcuţi. Fără a fi extraordinar de culţi, fără a emite pretenţii sau idei
absurde, cu valoare de adevăr absolut, fără a fi jack-of-all-trades în materie
de sonorităţi metalice, fără să ridice tonul pentru a ieşi în evidenţă, fără
teribilisme, ştiind să fie o companie plăcută prin ceea ce sunt. Poate că
eternii deţinători de adevăruri absolute ce-şi fac veacul pe diferite forumuri
ar trebui să se gândească preţ de un minut – ar putea învăţa extraordinar de
multe! Garantez eu!...
Mulţumim celor care au binevoit a fi prezenţi la această manifestare şi sper că
nimeni nu a plecat acasă dezamăgit! Eu, în schimb, am fost dezamăgit de absenţa
numelor cu greutate din metalul autohton, şi refuz să dau nume. Cred că şi asta
ar trebui să dea de gândit. Oare nu e şi asta o atitudine tipic mioritică? – În
orice caz, sper că de acum nu vor mai fi la fel de multe guri care să strige că
la noi nu se întâmplă nimic; iată că se foarte întâmplă, şi se întâmplă chestii
frumoase – ducem lipsă de receptori; avem, deocamdată, prea mulţi vorbitori...
Felicitările mele personale tuturor trupelor participante! Aţi demonstrat că
poţi avea şi în România 4 trupe pe aceeaşi scenă şi toate să-şi facă datoria,
fără a lua în calcul alţi factori şi a emite pretenţii de vedete! Respectele
mele, în numele Negura Magazine. Toată admiraţia mea, ca simplu
ascultător...
Stay Black!
Codru – editor Negura
Magazine
|
